De câteva zile ne-am adunat energia și resursele pentru a ajuta refugiații ucraineni care au fugit din calea războiului cu Rusia. Concret: strângem fonduri în conturile asociației și pregătim casa noastră din Adunații Copăceni pentru a găzdui refugiații. Cu banii respectivi vom cumpăra tot ce este necesar pentru ei și în același timp vom ajuta alte ONG-uri care se ocupă cu aceleași activități în perioada asta. Mulțumim pentru toată susținerea și vă ținem la curent!
Mă numesc Mateiu Sandu Valentin, sunt pensionar miltiar. Înțeleg bine și vorbesc destul de bine limba rusă ( am fost atașat militar în Republica Moldova). Aș vrea să vă ajut ca translator (locuiesc în București, dar sunt pe lista de așteptare ca translator la punctele de la frontieră) . Urmează să ajut direct refugiații (de fapt foștii colegi de la cursurile pe care le-am urmat, ca militar, în Germania), dar vreau să face ceva direct, acum, în afară să vorbesc despre război la televizor. V-am văzut la CNN și am îndrînit să vă deranjez cu această rugăminte (când ați spus că nu vă înțelegeți în rusă cu ei)
Cu respect, Mateiu Sandu Valentin
Bună ziua! Vă mulțumim tare mult pentru ajutor. Din păcate, am fost așa de încărcați încât abia acum vedem comentariul dv. Din fericire, am reușit să ne descurcăm cu ajutorul mai multor translatori, fie studenți la limbi străine, fie nativi din Chișinău. Mulțumim încă o dată și promitem să apelăm la dv data viitoare când vom mai avea nevoie. Zi ușoară!
I am going to go ahead and bookmark this article for my brother for a study project for class. This is a attractive web page by the way. Where do you pick up the design for this web page?