De ce “Mame fără PAUZĂ”? Pentru că beneficiarele programului nostru sunt mame singure, unele minore, unele au copii cu dizabilităţi sau se află în diverse alte situaţii de vulnerabilitate. Nu sunt ajutate de taţii copiilor lor, iar unele nici măcar de familiile lor. Din păcate, nu îşi permit să ia o pauză de viaţa de mamă, de la gătit, curăţenie, serviciu şi tot felul de alte responsabilităţi.
Beneficiarele proiectului au divorţat de parteneri cu probleme sau au fost părăsite de ei, fiind lăsate să se descurce singure şi muncind de două ori mai mult ca să îşi crească copiii. Fac eforturi pentru a se descurca cu cheltuielile de zi cu zi, cu alimente, utilităţi, rechizite, medicamente. Îşi pun copiii pe primul loc şi rareori mai au resurse pentru altceva.
Cazurile din “Mame fără PAUZĂ”: mamă care a fost victima violenţei domestice şi care-şi creşte singură cele două fete cu autism, mamă care a născut la 17 ani şi îşi creşte singură băiatul pentru că a fost părăsită de familie, mamă care a divorţat de un soţ cu probleme psihicve şi îşi creşte singură fetele gemene, mamă care s-a despărţit de un soţ consumator de droguri şi îşi creşte singură cei doi băieţi, mamă fugită din războiul din Ucraina care îşi creşte singură cei trei copii în Bucureşti.
Aceste mame se chinuie, răzbesc şi se simt singure pe lume. Noi le ajutăm sau le-am ajutat o perioadă îndelungată în funcţie de nevoile lor: cu haine, alimente, medicamente, jucării, laptop-uri, bani ca să-şi achite datoriile, utilităţile, terapia copiilor etc. Unora le-am asigurat lunar chiria, grădiniţa, le-am găsit un job sau le-am oferit gratuit şcoala de şoferi.
Noi ne asigurăm că Moş Crăciun ajunge şi familia lor. Moşu’ nu le aduce doar alimente, dulciuri şi jucării, ci mai aduce şi o cremă, un ruj sau un parfum pentru mama, care niciodată nu rămâne cu bani pentru nevoile sau bucuriile ei la finalul lunii.
Dacă ştiţi şi voi cazuri de mame singure, vulnerabile, care au nevoie de ajutor, trimiteţi-ne un mail la hello@asociatiaaluziva.ro, cu subiectul “mame fără pauză”.
VREI SĂ NE SUSȚII?
Donează direct în conturile asociației:
Asociatia ALUZIVA, CIF 45447565
RO67 INGB 0000 9999 1212 6839 cont lei
RO55 INGB 0000 9999 1212 6861 cont EURO
RO87 INGB 0000 9999 1237 6642 cont USD
BIC code (SWIFT): INGBROBU
Redirecționează 3.5% din impozitul anual datorat la stat!
Cel mai ușor este să intri pe redirectioneaza.ro.
Hai să facem un contract de sponsorizare dacă ești persoană juridică!
Pentru asta, te rugăm să ne trimiți un mail la hello@asociatiaaluziva.ro